14 septembrie 2016
"Poseidon" — eleganță, stil, rafinament
Sală amenajată în stil nautic
Cu o capacitate de 150 persoane pentru banchet și 200 persoane în cazul organizării unui fourchette, sala de festivități "Poseidon" încântă privirea fiecărui invitat.
Sala este amenajată într-un stil nautic sau "navy", paleta cromatică fiind compusă din culori pastelate cu nuanțe calde. Astfel, pășind pragul acestui local, ți se crează impresia că te afli pe o corabie de lux, în largul oceanului.
Lemnul, marmura și fierul forjat, textilele grele și fine — toate vin să formeze un ansamblu clasic, rafinat ce denotă o sobrietate plină de gust.
Scările din marmură, frumos lucrate, marchează accesul spre nivelul doi — un balcon pe tot perimetrul sălii. Aici sunt amplasate: zona de odihnă cu canapele confortabile, bufetul cu dulciuri și ieșirea spre terase. Datorită proiectului bine gândit al sălii, chiar dacă invitații se vor retrage la o cafea, oricum nu vor rata niciun moment din cadrul ceremoniei.
Bucate din cele mai sofisticate
O nuntă, cumătrie sau o altă sărbătoare nu poate fi organizată fără bucate cu adevărat delicioase. Bucătăria selectă, deservirea impecabilă și atmosfera de vis de la "Poseidon", va fi cheia spre organizarea unor evenimente alese.
Aici clienților le sunt propuse meniuri variate, întocmite în funcție de sezon. Totodată, administrația sălii de festivități este mereu dispusă să discute cu mirii/organizatorii unei petreceri orice variantă de meniu. Bucătarii de aici mereu au dat dovadă de profesionalism, făcând față oricăror provocări culinare, preparând bucate din cele mai sofisticate.
Costul meniului pentru o persoană — de la 600 de lei.
Înregistrarea căsătoriei în manieră originală
Actualmente, tot mai multe cupluri preferă să-și înregistreze căsătoria în același local unde este organizată petrecerea. Nu mai puțini sunt cei ce își doresc o ceremonie cu totul și cu totul deosebită — în aer liber, pe malul unui lac sau în mijloc de pădure. Alegând sala de festivități "Poseidon", ambele dorințe pot deveni realitate.
Fiind amplasat într-o zonă pitorească, localul oferă clienților săi un loc special amenajat și decorat pentru înregistrarea căsătoriei — cu aranjamente florale și alte accesorii necesare (coșulețe pentru petale, pernuțe pentru inele etc.).
Cazare după eveniment
Cu siguranță, printre oaspeții veniți la nuntă, zi de naștere, cumetrie sau orice alt eveniment, vor fi doritori de a se bucura dimineața de natura și liniștea din jur. De a servi o ceașcă de cafea la aer curat, ascultând ciripitul dulce de păsărele.
"Poseidon" le oferă această posibilitate, la un preț special — 25 euro/odaie dublă.
Fiecare odaie este dotată cu baie, televizor, frigider. La solicitare, vă este pus la dispoziție un pat adițional.
Cazarea se face la Vila Chișla Nouă, în imediata apropiere de sala de nuntă "Poseidon".
Ce fel de petrecere, fără zeamă?
Tradițional, a doua zi după nuntă, oaspeții sunt invitații la zeamă. Și, în acest caz, sala de festivități "Poseidon" vă vine în ajutor cu un meniu călduț și pe placul tuturor — zeamă, tocăniță, mămăliguță cu brânză și smântână. Toate acestea la prețul de 250 lei/persoană (în preț este inclusă și deservirea).
Capacitatea sălii — pâna la 50 de persoane.
Număr mare de facilități
Printre facilitățile oferite de sala de festivități "Poseidon" am putea menționa:
- Parcare păzită;
- Terase în aer liber (2 terase la nivelul II și 1 la nivelul I);
- Odaie oferită gratis mirilor și cazarea la preț redus a cel mult 16 persoane la "Villa Chișla Nouă".
- Reduceri pentru perioada 31.11.2014-31.03.2015;
- Cadou — bufet dulce pentru meniu de la 750 lei/persoana.
La fel, gratuit sunt oferite toate accesoriile necesare:
- Coș/bol pentru bani;
- Indicatoare pentru mese,
- Arcă pentru întâmpinarea oaspeților;
- Panou pentru amplasarea invitaților la mese;
- Decor pentru masa mirilor (stil maritim);
- Aranjamente florale și alte decoruri — scoici, stofe fine, candelabre;
- Covor roșu.
Vizionari de la data publicarii: 7920
Hai să fim prieteni
Planifică o nuntă perfectă, fără a ieși din casă! Abonează-te la Svadiba.md și vezi cele mai bune rochii, restaurante, moderatori, decor și tot ce este necesar pentru o sărbătoare de vis!
Alăturați-vă!